Elementul esențial al tulburării de stres posttraumatic (TSPT) constă în dezvoltarea simptomelor caracteristice după expunerea la unul sau mai multe evenimente traumatice. În cazul anumitor persoane pot predomina simptomele emoționale, comportamentale și retrăirea sentimentelor de teamă. În cazul altor persoane cele mai neplăcute pot fi stările de dispoziție anhedonică sau disforică și interpretările negative,simptomele de excitabilitate și de exteriorizare reactivă, în timp ce în cazul altor persoane predomină simptomele disociative. Cel mai adesea sunt prezente combinații ale acestor modele de simptome.
Tulburarea de stres posttraumatic este o afecțiune emoțională care reprezintă dificultăți atât pentru supraviețuitorii traumei cât și pentru familie, societate și partenerul/partenera de viață. Cel mai adesea simptomele apar după evenimentul traumatic, dar debutul simptomelor poate să fie întârziat.
Terapia cognitiv-comportamentală, s-a dovedit a fi eficientă pentru un spectru larg de experiențe traumatice (accidente rutiere, dezastre naturale, abuz sexual). Pentru intervenția în traumă, terapia cognitiv-comportamentală își propune:
- Psihoeducației despre evenimentul traumatic și reacțiilor emoționale la traumă;
- Managementului anxietății față de stimulii, obiectele, situațiile sau persoanele care reamintesc de evenimentul traumatic;
- Expunerea treptată la aspectele, persoanele și contextele care reamintesc experiența traumatică, pentru a identifica diferențele între trecut (evenimentul traumatic) și prezent (confortul și siguranța din contextul actual);
- Prevenirea recăderilor.