Tulburarea de stres posttraumatic

Elementul esențial al tulburării de stres posttraumatic (TSPT) constă în dezvoltarea simptomelor caracteristice după expunerea la unul sau mai multe evenimente traumatice. În cazul anumitor persoane pot predomina simptomele emoționale, comportamentale și retrăirea sentimentelor de teamă. În cazul altor persoane cele mai neplăcute pot fi stările de dispoziție anhedonică sau disforică și interpretările negative,simptomele de excitabilitate și de exteriorizare reactivă, în timp ce în cazul altor persoane predomină simptomele disociative. Cel mai adesea sunt prezente combinații ale acestor modele de simptome.

Evenimentele traumatice trăite direct pot include evenimente precum: expunerea la război în calitate de soldat sau de civil, agresiunea fizică concretă sau amenințarea cu aceasta (de exemplu atacul fizic, furtul, atacul fizic cu intenția de furt, abuzul fizic în copilărie), violența sexuală concretă sau amenințarea cu acesta (de exemplu penetrarea sexuală forțată, contactul sexual abuziv, abuzul sexual fără contact, traficul sexual), răpirea, luarea ca ostatic, atacul terorist, tortura, încarcerarea ca prizonier de război, dezastrele naturale sau dezastrele provocate de om și accidentele grave produse de autovehicule ș.a. Pentru copii, evenimentele violente de natură sexuală pot include experiențele sexuale inadecvate vârstei evolutive, fără violență sau vătămare fizică. Nu sunt încadrate în mod necesar în categoria evenimentelor traumatice experiența unor boli cu potențial letal sau o afecțiune medicală debilitantă.

Tulburarea de stres posttraumatic se caracterizează prin 4 categorii de simptome:

1. Simptome intruzive: amintiri recurente, involuntare și dureroase despre evenimentul traumatic; vise/coșmaruri recurente care au ca tematică evenimentul traumatic sau în care sunt exprimate diferite aspecte ale traumei; flashback-uri sau situații în care individul simte sau se comportă ca și când ar retrăi evenimentul traumatic; distres emoțional puternic și persistent la aspectele care reamintesc trauma;
2. Evitarea stimulilor care reamintesc trauma: evitarea amintirilor despre eveniment și evitarea oamenilor, locurilor, obiectelor, conversațiilor, activitățiilor care pot reaminti experiența evenimentului traumatic;
3. Modificări la nivelul emoțiilor și gândirii: incapacitatea de reamintire a unor aspecte particulare ale traumei, convingeri exagerate și persistente despre sine, despre ceilalți și despre lume, despre cauzele evenimentului; stări emoționale negative intense; pierderea interesului față de activități; sentimentul de detașare; incapacitate persistentă de a trăi emoții pozitive;
4. Modificări la nivelul reacțiilor și reactivității: comportament irascibil și explozii de furie; comportamente autodistructive; hipervigilență; reacții de tresărire exagerate; probleme de concentrare; probleme de somn (dificultăți de adormire și/sau de menținere a somnului).

Tulburarea de stres posttraumatic este o afecțiune emoțională care reprezintă dificultăți atât pentru supraviețuitorii traumei cât și pentru familie, societate și partenerul/partenera de viață. Cel mai adesea simptomele apar după evenimentul traumatic, dar debutul simptomelor poate să fie întârziat. Nu este o regulă să fie prezente toate aceste simptome imediat după evenimentul traumatic.

În populația generală prevalența pe parcursul vieții a tulburării de stres posttraumatic (TSPT)  este de 8%. În Europa, prevalența TSPT pe parcursul vieții este de 11%. Studiile epidemiologice susțin că 60% dintre bărbați și 50% dintre femei trăiesc cel puțin un eveniment care poate fi încadrat ca fiind traumatic.

Tulburarea de stres post-traumatică a atras atenția cercetătorilor, iar una dintre cele mai folosite abordări terapeutice este terapia cognitiv-comportamentală (TCC). Conform modelului cognitiv, persoanele cu TSPT percep o amenințare curentă serioasă ca având următoarele surse: evaluarea negativă excesivă a traumei, a sechelelor și ale caracteristicilor memoriei traumei care pot susține reexperiențierea simptomelor. Problemele sunt menținute de strategiile cognitive și comportamentale (supresie, ruminație, comportamente de siguranță), care sunt realizate cu intenția de a reduce amenințarea curentă, dar mențin problemele. Terapia cognitiv-comportamentală împreună cu terapia prin expunere s-au dovedit a fii cele mai eficiente intervenții terapeutice în cazul persoanelor care au TSPT. Terapia cognitiv-comportamentală, s-a dovedit a fi eficientă pentru un spectru larg de experiențe traumatice (accidente rutiere, dezastre naturale, abuz sexual), iar aplicarea protocolului în formatul tradițional, presupune un tratament de 9-12 ședințe, în care terapeutul și pacientul se întâlnesc aproximativ 1-1,5 ore săptămânal, lucrând  asupra:

• Psihoeducației despre evenimentul traumatic și reacțiilor emoționale la trauma (frică, furie, vinovăți, rușine, dezgust ș.a);
•  Managementului anxietății față de stimulii, obiectele, situațiile sau persoanele care reamintesc de evenimentul traumatic;
• Expunerea treptată la aspectele, persoanele și contextele care reamintesc experiența traumatică, pentru a identifica diferențele între trecut (evenimentul traumatic) și prezent (confortul și siguranța din contextul actual);
• Managementul dificultăților de somn;
• Prevenirea recăderilor.