Tulburarea de panică

În tulburarea de panică, individul suferă în mod repetat atacuri de panică imprevizibile și este permanent preocupat sau îngrijorat de posibilitatea unor noi atacuri de panică, ceea ce adesea provoacă modificări comportamentale dezadaptative.

Tulburarea de panică se referă la recurența unor atacuri de panică, care apar în mod imprevizibil. În tulburarea de panică, individul suferă în mod repetat atacuri de panică imprevizibile și este permanent preocupat sau îngrijorat de posibilitatea unor noi atacuri de panică, ceea ce adesea provoacă modificări comportamentale dezadaptative.

Modificările comportamentale sunt comportamente de siguranță, realizate cu scopul de a preveni sau reduce intensitatea, frecvența și durata simptomelor atacului de panică ( de exemplu evitarea efortulului fizic sau a locurilor necunoscute). În populația generală prevalența estimată a tulburării de panică este de 2-3%, iar atacurile de panică fără o tulburare de anxietate apar la 22% din populația generală. Atacurile de panică și tulburarea de panică apar și la copii. Ulterior în adolescență frecvența acestora crește și se observă parcursul diferențiat pentru pentru genul feminin șe masculin (femeile sunt afectate mai frecvent decât bărbații de atacurile de panică, raportul este de 2 la 1). Vârsta medie de debut este 20-24 de ani, debutul înainte de 15 ani și după 45 de ani este rar întâlnit.

Atacurile de panică sunt caracterizate prin teamă sau disconfort intens care cresc rapid în intensitate, ating un vârf în câteva minute și sunt însoțite de simptome somatice și/sau cognitive. Asemenea celorlalte tulburări de anxietate, tulburarea de panică este o afecțiune cronică sensibilă la stres, care variază în intensitate pe parcursul vieții individului. Indivizii care suferă de tulburare de panică se confruntă cu importante deficite ocupaționale, interpersonale și fizice utilizează frecvent serviciile medicale  (vizitele la secția de urgență și spitălizări). De asemenea aceste persoane lipsesc de două ori mai mult de la serviciu, comparativ cu alți pacienți cu afecțiuni psihiatrice și raportează deficite mai mari decât multe dintre persoanele cu boli cronice sau terminale, acestea conducând atât la costuri directe (de exemplu spitalizare), cât și la costuri indirecte (de exemplu productivitatea muncii) pentru sistemul de sănătate . Atacurile de panică pot fi previzibile, ca atunci când apar ca răspuns la obiecte sau situații anxiogene cunoscute (în lift, expunerea la anumite animale), sau imprevizibile atunci când atacurile de panică apar fără un motiv aparent.

Frecvența și severitatea atacurilor de panică variază. Frecvența poate să fie moderată timp de câteva luni consecutive (unul pe săptpmână) sau pot exista perioade scurte cu atacuri de panică  mai frecvente (zilnice) separate de luni sau săptămâni fără atacuri sau cu atacuri mai rare pentru mai mulți ani (două pe lună). În aceste perioade, și nu numai, sunt prezente preocupările privind atacurile de panică sau consecințele acestora: atacul de panică reflectă prezența unei afecțiuni grave (ex boală cardiacă, epilepsie); preocupări sociale precum rușinea sau frica de a fi judecat de ceilalți din cauza simptomelor de panică dar și preocupări despre sănătatea mentală și frica de „a innebuni” sau pentru pierderea controlului.

În cazul tulburării de panică terapia cognitiv-comportamentală își propune intervenții care țintesc atât elementele cognitive cât și cele comportamentale care generează și întrețin atât frica și anxietatea. În cadrul terapiei cognitiv comportamentale se urmărește:

• Reducerea simptomelor fizice ale anxietății prin tehnici de relaxare musculară și exerciții de respirație;
• Dobândirea și exersarea abilității de a respira corect prin tehnici de relaxare și tehnici de respirație corectă;
• Eliminarea reacției anxioase față de senzațiile fizice prin expunerea treptată la senzațiile fizice anxioase. Teamă în cazul senzațiilor fizice este menținută de anticiparea unor pericole iminente. Prin expunerea și confruntarea cu aceste senzații temute persoanele cu atacuri sau tulburare de panică observă că ceea ce anticipează în legătură cu propriile simptome nu este adevărat. Adesea persoanelor cu tulburare de panică le este frică de moarte sau le este frică de palpitații deoarece vor face un atac de cord. Prin expunerea treptată la senzațiile fizice îi demostrăm anxietății că senzațiile fiziologice nu sunt atât de periculoase, ci sunt reacții fizice normale în urma unui efort fizic (de exemplu alergatul pe scări).
• Dezvoltarea convingerilor despre lipsa pericolului în cazul simptomelor de anxietate prin modificarea gândurilor care întrețin anxietatea și cu ajutorul experimentelor comportamentale (expunerea la situațiile și senzațiile care declanșează și întrețin anxietatea). Efectul gândurilor despre pericolul iminent al unuor senzații și situații este contracarat prin construirea unor gânduri alternative sănătoase și realiste. Aceste gânduri alternative devin credibile pe măsură ce colectăm dovezi din realitate în acord cu aceste gânduri (cu ajutorul experimentelor comportamentale).

Angajarea în activitățile evitate și eliminarea comportamentelor de siguranță prin expunerea la situațiile care generează și întrețin anxietatea. Pe lângă expunerea la situațiile anxioase este importantă renunțarea la comportamentele de siguranță. Scopul este de anu creea o legătură de cauzalitate între lipsa pericolului datoriă prezenței comportamentului de siguranță. Dimpotrivă pericolul anticipat nu a apărut datorită comportamentelor de siguranță ci deoarece gândurile despre pericol reprezentau o supraestimare a pericolului real.