Fobia specifică

Un element esențial al fobiei specifice este frica sau anxietatea la prezența unei situații sau a unui obiect specific: animale, de sânge, injecții, răni, zbor, înălțimi și alte tipuri de fobii. 

Intensitatea fricii resimțite variază în funcție de apropierea față de obiectul sau situația anxiogenă și poate să apară și la anticiparea sau în cazul prezenței concrete a obiectului sau situației respective. Frica sau anxietatea poate lua forma unui atac de panică parțial sau complet. O altă caracteristică a fobiilor specifice este aceea că frica sau anxietatea apar aproape de fiecare dată atunci când persoana vine în contact cu stimulul/situația  fobică.

Rata prevalenței în țările europene este de aproximativ 6% din populație. Rata prevalenței este de aproximativ 5% la copii și de aproximativ 16% în intervalul de vârstă 13-17 ani. Fobiile specifice apar uneori în urma unui eveniment traumatizant (de exemplu după ce ești mușcat de un câine, rămâi blocat în lift ș.a), ca urmare a faptului că sunteți martor în timp ce alte persoane trec printr-un astfel de eveniment sau după un atac de panică apărut într-o situație care va deveni ulterior  fobică (un atac de panică imprevizibil în timpul călătoriei cu avionul).

Fobia specifică apare de obicei precoce în copilărie, majoritatea având debutul înainte de 10 ani. Persoanele cu fobie specifică se tem sau sunt anxioase în prezența unor obiecte sau situații pe care le evită. Frica, anxietatea sau evitarea sunt induse aproape imediat de situația fobică și au o manifestare prelungită și disproporționată față de riscul real pe care îl implică.

Fobiile afectează funcționarea psihosocială și scade calitatea vieții, afectând totodată funcționarea în sfera profesională și interpersonală. La adulții mai în vârstă, afectarea devine evidentă în îngrijirea personală, poate reduce mobilitatea, scade funcționarea fizică și socială. Disconfortul și deficitul cauzat de fobiile specifice au tendința să crească în funcție de numărul obiectelor și situațiilor fobogene. Fobiile specifice sunt adesea ilogice, de aceea conținutul gândurilor este mult exagerat față de realitate. Persoanele cu fobie specifică pot fi conștiente de acest dezechilibru doar după reducerea emoției de anxietate. În cazul fobiei specifice intervențiile comportamentale primează, deoarece persoana care se confruntă cu fobie este conștientă că reacția emoțională este exagertă dar cu toate acestea nu poate controla reacția emoțională și comportamentală. În terapia cognitiv-comportamentală se realizează o expunere gradată la stimulii, situațiile care provoacă anxietate. Scopul este acela de a rupe legătura emoțională dintre stimulul/situația anxioasă și anxietate. Acest lucru se realizează treptat, astfel încât sunt colectate date despre absența pericolului și a amenințării din partea stimulilor anxioși sau în situațiile anxioase.