Fobia socială

Elementul principal de diagnostic al tulburării anxioase sociale constă în frica sau anxietatea marcantă sau intensă în situațiile sociale în care individul ar putea fi evaluat de ceilalți. La copii, frica sau anxietatea trebuie să apară și în interacțiunile cu copiii, nu doar în interacțiunile cu adulții. Atunci când sunt expuse la astfel de situații sociale, persoanele se teme de evaluarea negativă din partea celorlalte persoane. Individul este îngrijorat că va fi considerat anxios, slab, nebun, stupid, plictisitor, timid, enervant, sau respingător. De asemenea se teme că va acționa în moduri care vor face vizibile simptomele anxietății sau că va manifesta simptome anxioase precum eritem facial, tremor, transpirații, balbism sau fixarea privirii, care vor fi apreciate negativ de către ceilalți. În cazul în care o persoană este anxioasă ocazional în situații sociale, vorbim mai degrabă despre timiditate și nu despre tulburare anxioasă socială.

Vârsta de debut a tulburării sociale în Statele Unite ale Americii este de 13 ani. În urma studiilor realizate în Europa și în SUA s-a pus în evidență că uneori tulburarea apare pe fondul unui istoric de inhibiție socială sau timiditate în copilărie. Debutul poate fi marcat de asemenea de experiențele stresante sau umilitoare prin care persoana a trecut în copilărie, adolescență (de exemplu după ce individul a fost brutalizat, după ce a vomitat în timpul unui discurs public) sau se poate instala lent, cu un debut insiduos. Debutul în perioada de adult este relativ rar și apare cu o probabilitate mai mare ca urmare a unui eveniment stresant sau umilitor sau după schimbări în viață care implică roluri sociale noi (de exemplu căsătoria cu o persoană aparținând unei clase sociale diferite, o promovare la locul de muncă). În cazul fobiei sociale, individul se teme sau este anxios în interacțiunile sociale și în situațiile în care este posibil să fie criticat, acestea fiind situațiile pe care le evită. Interacțiunile sociale anxiogene și evitate sunt: întâlnirea unor persoane necunoscute, situațiile în care individul poate fi privit atunci când mănâncă sau bea, sau atunci când trebuie să vorbească în public. Din punct de vedere cognitiv, ideile specifice sunt legate de: evaluarea negativă de către ceilalți, de a fi ridicol, umilit sau respins, sau de a-i jigni pe ceilalți.

Tulburarea anxioasă socială este asociată cu o frecvență ridicată a abandonului școlar și cu o scăderea stării de bine, a ocupării unui loc de muncă, a productivității la locul de muncă, a statusului socio-economic și a calității vieții. De asemenea se asociază cu singurătate, stare civilă de necăsătorit sau divorțat și cu lipsa copiilor, în special la bărbați. În ciuda intensității disconfortului, în societățile vestice doar aproximativ jumătate din acești indivizi solicită la un moment dat tratament, iar acest lucru se întâmplă doar după 15-20 de ani de la manifestarea simptomelor.

Pentru intervenția în cazul tulburării de anxietate socială terapia cognitiv-comportamentală utilizează:

• Tehnici de relaxare prin relaxare musculară, tehnici de respirație;
• Tehnici de tip mindfulness pentru ancorarea în prezent. Dacă depresia susține viața în trecut, unde analizăm toate greșelile și consecințele acțiun ilor noastre, anxietatea ne face să ne trăim viața în viitor. Suntem prinși în cerul vicios al îngrijorărilor legate de viitor, iar prezentul trece pe lângă noi.
• Dezvoltarea abilităților sociale pentru a reduce deficitul abilităților sociale datorate evitării acestui tip de situații. Aceste abilități cresc încrederea în sine și în abilitatea de a se descurca în situațiile sociale. Ulterior se încurajează participarea la situațiile sociale care cauzează anxietate.
• Expunerea treptată la situațiile evaluate ca fiind periculoase și amenințătoare pentru a colecta dovezi care infirmă convingerile anxioase.

Modifciarea gândurilor anxioase pentru a dezvolta gânduri sănătoase incompatibile cu anxietatea.