Distimia (Tulburarea afectivă persistentă)

Diferența principală dintre depresie și distimie se referă la durata în timp a manifestărilor. În cazul distimiei, dispoziția tristă prezentă în cea mai mare parte a zilei și în majoritatea timpului persistă cel puțin doi ani.

Pe lângă starea depresivă, mai pot fi asociate și alte simptome asemănătoare celor întâlnite în tulburarea depresivă majoră, precum: apetitul alimentar scăzut sau prea crescut, insomnia sau hipersomnia, oboseala sau lipsa energiei, stima de sine scăzută, capacitatea de concentrare scăzută sau dificultăți în luarea deciziilor și sentimentele de lipsă a speranței.

O altă deosebire poate fi legată de intensitatea simptomelor, care este adesea mai scăzută în cazul distimiei decât al depresiei. Totuși, acest lucru nu este obligatoriu, existând posibilitatea de apariție a unor simptome care ating o intensitate similară în ambele situații. Deși distimia este o problemă distinctă, este posibilă apariția unui episod depresiv major în cazul persoanelor care se confruntă cu aceasta.

Cât de răspândită este distimia?

Prevalența tulburării depresive persistente la 12 luni în Statele Unite ale Americii este între 0,5% și 1,5%. Studiile arată o rată similară a prevalenței la 12 luni și pentru unele țări europene, unde aproximativ 4% dintre adulți se confruntă cu distimia de-a lungul vieții lor (The ESEMeD ⁄MHEDEA 2000 Investigators, 2004).

Asemenea depresiei, distimia este de două ori mai întâlnită în rândul femeilor. Adeseori, distimia debutează precoce (în copilărie, adolescență sau la vârsta de adult tânăr), fără existența unor manifestări observabile, iar evoluția acesteia este, de cele mai multe ori, cronică.